Aseară am fost la întâlnirea “Alături de Donald Trump”, organizată de George Manciu, candidat independent la parlamentare și patron de bar. La ora opt, locul e aproape pustiu, mesele sunt împodobite cu buchete de baloane alb-roș-albastre, din boxe se aude o muzică veselă, iar televizorul merge pe Antena3. Când apare patronul, barmanul schimbă postul pe CNN.
“Cum e, câștigăm sau?”
“Hai, mă, ce dreacu…”, răspunde Manciu sigur pe el.
Încep să se servească hotdogi. Prietenii lui Manciu, “machidoni de-ai lui”, lați în spate și îmbrăcați în pulover cu anchior, discută despre politica americană: “Obama susținea negrii ăia care stăteau pe ajutoare sociale și alea. Eu nu sunt de acord cu asta”.
La altă masă, doi gemeni cu sprâncenele veșnic ridicate a îngrijorare împart un castron de nachos și câte-un pahar de cola. Mai în spate, un tip tuns ca la armată și tricou cu Rocky II le ține un discurs prietenilor despre “lebăda neagră” – Trump – “o entitate care apare o dată la câțiva ani și schimbă felul în care gândesc oamenii”.
Ies pe terasă să fumez. Spațiul are luminițe de crăciun și e acoperit de o prelată de plastic, ca la șaormerii. Peste luminițe, atârnă pungi umflate, pe care sunt scrise versuri: “ne gândeam la problemele mamiferelor noastre”, “zăpada, ziua în care apa vine înspre pământ în rochie albă de dantelă”.
După vreo două ore, în care oamenii au lăsat-o mai moale cu vorbăria despre politică, mi-am pierdut răbdarea și am plecat. Ce-o să se întâmple, mi-am zis, o să iasă Trump? Little did I know.
