Pe scări la gura de metrou Unirii, o fetiță mă ia de mână și îmi întinde un buchet de ghiocei: „Un leu, domnișoară”. Îmi zâmbește, eu scot banii și primesc florile. Nu știu ce să fac cu ele, așa că le mototolesc în buzunar.
Sunt trei femei, fetița și o bătrână care vând lângă McDonald’s. E buluceală și soare puternic. 18 grade. Oamenii care ies de la metrou aud „Hai la ghiocei, mamă, hai la ghiocei!”, înainte să vadă de unde vine îndemnul.
O tipă blondă, cu creastă, trece grăbită pe lângă vânzătoare. Își pune ochelarii de soare și se maimuțărește la prietenul ei: „Am alergie la ghiocei, ghiocei”. Izbucnesc amândoi în râs. Un corporatist cu hands free și o sacoșă de plastic în mână se învârte derutat. „În față? Păi în fața mea scrie de ce eu?”. Un bătrân se oprește lângă un coș de gunoi. Privește fix în față câteva minute, de parcă se gândește la ceva anume. Se hotărăște, bagă mâna și scoate o cutie cu cartofi prăjiți. Un boschetar îmi cere un foc. Ridică un deget și mă informează că e fost poștaș, „și șchiop, și cu dureri”. Apoi se așează pe o bancă și se înjură cu unii din capul lui.
Intru-n vorbă cu vânzătoarele: cum merge treaba?, de unde culegeți ghioceii?. „Nu merge deloc, ne-aleargă poliția, ne rupe florile. Nu vrea lumea să bage primăvara-n seamă.”
